Caracalul este un oraş sărăcit, iar preocuparea principală a majorităţii locuitorilor acestui municipiu, este şi va fi siguranţa zile de mâine. Exită oameni care conduc acest municipiu, însă nu ştiu cum arată sărăcia din Caracal, avem primar cu 20 de ani de experienţă care nu mai este credibil, avem soluţii de tip Oto Popescu şi Florin Iordache, care umilesc. Munca cinstită nu mai este preţuită şi nici încurajată de ani buni în acest oraş, parcă uitat de lume.
Oricât de cinic ar suna, cu mult realism aş putea chiar să alcătuiesc un portret al caracaleanului expus la sărăcie orice s-ar întâmpla: e tânăr, are studii medii sau superioare, este poate absolvent cu diplomă în domenii fără căutare, e eventual femeie, dar nu neapărat; provine dintr-o zonă a periferiei oraşului. Aceşti oameni sunt lipsiţi de perspective. DE CE?
Creearea de locuri de muncă este ultima prioritate a primarului nostru (care ne putea fi tată), pentru că aceşti oameni care ne conduc pe plan local, domină tot ce si-au propus şi angajează pe cine vor ei şi, dacă nu eşti în graţiile lor, mori de foame. Deci, din foarte multe puncte de vedere, astfel de oameni sunt condamnaţi la sărăcie.
Cei care pleacă singuri la drum, fără să îi ajute nimeni: aceştia sunt viitori săraci. Lângă aceştia se mai adaugă o mare categorie, ignorantă şi batjocorită, cea a pensionarilor. Astăzi a fi pensionar a ajuns să echivaleze, din păcate, cu a fi sărac.