După o mică pauză am hotărât să-mi reiau activitatea mea de "smecheraş", mai ales ca nu pot să stau cu mâinele în sân când văd aceste lepre ordinare cum îşi fac de cap prin presa judeţeană. De ceva timp observ atât în presa locală cât şi în cea judeţeană, că tovarăsului Gh. Anghel i se face o imagine pozitivă, pentru ca noi caracalenii să-l asemănăm pe acest comunist paranoic cu un exemplu bun de urmat. Dar ce exemplu bun să dea tovarăşul Gh. Anghel caracalenilor, când el a uitat şi locul unde e îngropată Lenuţa,"viaţa lui". Păi dacă a uitat acest lucru, atunci ce pretenţii să mai avem de la dânsul să-şi amintească de noi, că locuim în mun. Caracal condus chiar de el, că nu avem canalizare pe unele străzi, că sunt "gropile cât casa", căldură "ciuciu", locuri de muncă "canci", investitori zero, că spitalul municipal (mai avem?) e focar de infecţie, că piaţa Caracal arată ca un iarmaroc din anul 1400, că ANL-urile sunt date pe-o ţuică iar fondurile europene nu pot fi accesate din cauza incompetenţei. Dar haideţi să lăsăm astea la o parte că ne usucăm gurile degeaba şi să trecem să vorbim de cum îşi face acest comunist reclamă prin ziare pe banii nostri care-i cotizăm lunar la instituţiile aparţinând primăriei.
Ce ne mai place să stăm capră !...
Cu playjurnalista Mihaela Bobaru fina deputatului Iordache (Realitatea Oltului), tovarăşul Gh. Anghel are "contract" de mai mulţi ani ea fiind mai singura care i-a rămas loială şi în acelaşi timp o pupincuristă de NOTA 10. Oare stiţi cu cât o plăteşte tovarăsul Gh. Anghel pe playjurnalistă?!? dacă nu ştiţi, vă spun eu, minim 5000 RON pentru fiecare articol în care comunistul apare şi se laudă că a făcut, că va face, că el e mai bun decât ălălalt. Deci, de fiecare dată când tovarăşul apare în ziarul Realitatea Oltului să ştiţi că 5000 RON a costat articolul, bani pe care face cum face şi-i fură din buzunarele noastre, bineînţeles excluzând cei 4000 RON care-i mai primeşte de la naşu' Florin Iordache. Să sperăm că cei 9000 RON primiţi de la cei doi şmecheriaşi de caracal o vor ajuta pe playjurnalistă pentru a duce la bun sfârşit testele ADN de paternitate ale copilului ei, pentru că nici în ziua de azi habar nu are cine este tata prichindelului.
playjurnalista Mihaela Bobaru
CÂT POT SĂ-ŢI OFER CA SĂ NU MA POŢI REFUZA?
Spre deosebire playjurnalista Bobaru această maimuţică amuzantă (numită Andi Sârbu de la ZIARUL DE OLT) care devorează funduleţul ridat al tovarăşului Gh. Anghel se prostituează mai iefitin, el cerând doar 1500 RON/lună indiferent de numărul articolelor publicate pentru a-l ridica pe comunist la rangul de faraon. Cred că nu există articol în care acest ziarist de doi bani unde să nu-i aducă tovarăşului - faraon laude şi glorie pentru eternitate. Din spusele lui, citez: "Ca Anghel nu a existat, nu există şi nu cred că va exista cineva care să facă atât de mult bine Caracalului". OARE? PĂI CE-A FĂCUT ANGHEL PENTRU CARACALENI? Păi dacă pentru 1500 RON scrie aşa frumos
de tov. Anghel gândiţi-vă ce articole ar publica de 9000 RON.
Vânzătorul de izmene s-a făcut jurnalist.
Haideţi să ne întoarcem în timp şi să vedem cum puteai să faci bani pe timpul lui Ceauşescu, iar mai târziu să ai propriul tău ziar ca să-ţi faci reclamă la izmene.
Anul 1987 - luna noiembrie, zona magazin Oltul - Slatina. O voce răguşită se aude răsunând:
- "Ia izmana, ia izmana tovarşe, ia izmana că vine iarna!.
porcul Sârghie (rasă rară)
-Cu cât dai bre izmenele?
- 80 de lei sefu'!
- 80 de lei?
- 75 ptr. mata că te cunosc! Nu eşti din Zahana?
- Ba da, ba da!
- Atunci dă-mi două perechi.
- Tu le faci mah, artistule?
- Nu şefu', măicuţa le face că e croitoreasă!
- Aha, am înţeles! si cum îţi zice ţie?
- Dumitru şefu, Dumitru.
- Dumitru şi mai cum măh?
- Dumitru Sârghie şefu', a lu' Sârghie.
- O să-l trimit şi pe cumnatu' meo să ia şi el vreo două că lucrează la aluminiu şi acolo e frig!
- Da şefu', da, îl aştept aici că mie nu-mi e frig că doar ce luai două perechi de izmene pe mine, că doar stii, eu le fac (râde Sârghie).
Şi uite aşa izmană cu izmană, Dumitrel se făcu' şi el patron de ziar
In zilele noastre ... 2012
- Măi, Anghele, eu iţi public articolul, doar ai văzut că te fac mare, am scris că ai facut, că ai dres că tu eşti mai bun ca toţi şi că niciunul nu se compară cu tine, dar ştii tu ziarul se face pe bani nu "izmene pe călător"
- Măi Sârghie, 80 de "bastoane" iţi dau pentru fiecare articol, doar stii că am bani.
- Bine Anghele, să te văd cum sari la cap cu "bastoanele" alea dar să nu fie d'alea de la Timisoara (râde Sârghie).
THE END
Peste 8000 de RON plăteşte tov. Gh. Anghel aşa zisu'lui ziarist Sârghie patron la LINIA ÎNTÂI, pentru a-i face o imagine bună ca fiind un primar exemplar şi curat ca lacrima.
Păi fraţilor, de ce ar mai avea tov. Gh. Anghel nevoie de reclamă în ziare dacă se laudă că face, că drege, că el e cel mai bun şi cel mai tare, DE CE? PENTRU CE?. Parerea mea este că avut destul timp să ne arăte că poate face ceva pentru noi caracalenii, că poate face din acest orăşel prăpădit un adevărat oraş european, a avut atat de mult timp incât mai putea construi încă un oraş, dar a sosit clipa să lase caracalul pe mainele celor mai buni, celor bine pregatiţi, celor care le pasă şi se implică. Vrem un oraş tânăr şi plin de entuziasm.
Nu mai vrem să fim intoxicaţi cu minciuni şi promisiuni, vrem să se facă şi ceva pentru noi, nu doar să-i fie bine lui Anghel şi acoliţilor pe care îi protejează. Este timpul să ne deşteptăm şi să trimitem acest măciucar comunist acolo unde îi este locul - la pensie.
JOS CU TOV. ANGHEL ŞI ŞLEAHTA LUI!
Este bine ca sunt oameni care scot adevarul la lumina.CARACALENI! intelegeti cum munceste acest om?Foloseste banii dumneavoastra cum doreste si pentru ce doreste.Asta dovedeste o data in plus de ce contesta pe toti:presedinti de partide,consilieri locali,membrii de partid...el este unic...el este...daca VOI doriti... nu va mai fi.SUCCES!caracaleni .
RăspundețiȘtergereBravo smechere!
RăspundețiȘtergerecaracalenii trebuie sa stie care este realitatea.
RăspundețiȘtergerene-am saturat de atata minciuna.
nu trebuie sa stam capra la nimeni.
suntem suverani in orasul nostru.
caracaleni trezitiva!
alegerile ne asteapta, putem sa ne alegem primarul nostru.
votati Eduard Ciocazanu la primaria caracal.
Bai semcherilor fiti mai activi, nu mai dormitiatit de mult in post.
RăspundețiȘtergereSe pare ca Anghel isi da seama abia acum ca nu are sansele mari asa cum credea el sa cistige Primaria.Se aude prin oras ca este cam sfios si ca in echipa lui nu mai domenste demult optimismul.
Nici ei nu mai sunt siguri ca vor cistiga.
bai,sleahta de hoti tolerati de anghel,cu tine vorbesc dragane,cu tine si trupa ta de taxatori hoti, pregatiti-va, cand anghel pleaca in iunie de la putere, sa aveti deja cate o taraba in piata,ca la incompetenta voastra nu veti mai gasi niciunul servici,dati-i de acum spaga lui dragan sa va dea cate doua-trei tarabe, acum vine iunie,concediile le-ati luat,pregatiti-va deci !!!
RăspundețiȘtergereSunt plecat din Caracal de 4 ani si lucrez in Slatina. imi pare rau sa vad cum a ajuns orasul in care m-am nascut si am copilarit. Acest individ, numit Gheorghe Anghel, primar din 1984 (parca) nu a avut nici un fel de implicare in face ceva bun pentru caracaleni. Exact cum ai spus tu in articol si-a vazut doar interesul lui si al prietenilor de care este inconjurat. Stiu ca fura, stiu ca nu se implica, stiu ca nu a facut nimic bun in orasul nostru dar acum le cer caracalenilor sa mearga cu totii la vot si sa-l schimbe pentru ca acest om deja a plictisit. Sa vina unul bun cu sange in el.
RăspundețiȘtergereIn afara de Anghel si Dragan, care se pare ca sant cei mai blamati pe blog, mai sant si altii, fata de care Dragan e mic copil, el scoate doar banii de seminte (putin si des, cum se zice), dar tunutile mari se dau cu cei de la investitii, cu cei de la cadastru si urbanism, cu contabilitatea. Aici se fac banii buni, din care maruntul se da ziaristilor.
RăspundețiȘtergereFaci o concesionare de teren (chiar catre marele investitor Rico), dai o licitatie catre Consrep (unde, vorbeste lumea, actionar e Iordache al batran), mai finantezi IGO pe o parte si scoti banii pe partea ailalta, si uite asa te faci coca de bani. Dai ordin catre angajati sa mearga actele repede la cadastru, decontarile sa se faca instant, certificatele de urbanism sa curga, inspectorii sa-si vada de treaba lor. Pe partea cealalta intra banii. Ce mai conteaza ca astia mici din primarie mai fac si ei cate un ciubuc?
Doar e vreme de restriste, nu? Problema e alta, ca angajatii astia ai primariei, care ar trebui sa ne deserveasca pe noi, au facut mici averi, din spaguiala asta marunta.
Vorbeste lumea, de, ca targu e mic... ca Dragan a luat vila lu' Cotet, ca aia de la cadastru si-ar fi luat terenuri, blonda de la urbanism si-a tras vila la Olanesti si apartament in Bucuresti, Veselin isi facu bar care in privat merge, in proprietatea lui IGO n-a mers, de Dumitreasca ce sa mai vorbim, si asa mai departe...vremuri grele, recesiune, si bugetarii nostri se imbogatesc vazand cu ochii. Pun deoparte din salariul lor de bugetari.
Ce faci, Anghele? CHIAR ASA? Ce faceti caracaleni, ii lasati sa va spolieze? Luati atitudine impotriva dusmanilor, pentru ca astia sant dusmanii directi.
Un om care traieste cu amintirea trecutului nu poate fi un om pentru viitor.Asteptam ca poporul prin intermediul acestui site sa spuna zilnic ce considara ca este in neregula la primarie si in activitatea functionarilor publici.Ne-am saturat sa ne furati.Banul public este pentru dezvoltarea orasului nu pentru buzunarul vostru.Daca sunteti cinstiti dati in vileag ce vi se pare in afara legii.Multumim!
RăspundețiȘtergereDRAGANE,DRAGANE, IN IUNIE CAND ANGHEL VA FI PENSIONAT,FORTAT,VEI DA SOCOTEALA ,TU SI TAXATORII TAI,PENTRU MODUL CUM AI IMPARTIT TARABELE CELOR CARE VAND CARTOFI,MERE SI CITRICE! NENOROCITULE, ACOLITILOR TAI LE-AI DAT CATE TREI-PATRU TARABE IAR ALTORA CATE O JUMATATE DE TARABA,DE ANI DE ZILE ! MANCATI DIN PIATA FARA SA PLATITI, CELOR CE LE LUATI MARFA DE PE MESE NU LE MAI LUATI TAXA,NENOROCITILOR DAR VINE ZIUA SCADENTEI,FITI SIGURI DE ASTA! DACA NU ERAI VECIN CU ANGHEL, TU,DRAGANE, NU TE-AR MAI FI ANGAJAT NIMENI,HOTULE,INCOMPETENTULE,NICI SA SPELI W.C.-UL PIETII,COLEG CU GAGICA TA,PAMELA, AIA ARE C.V.-UL MAI BUN DECAT AL TAU, E MULT MAI BUNA IN DOMENIUL SAU DECAT ESTI TU ,SAU ODRASLA TA, LA FURAT! ASCULTA,DRAGANE,TI-E TEAMA DE PSD, DE CE TI-E FRICA,NU SCAPI,DRAGANE ! DACA ANGHEL PIERDE ALEGERILE, GHICI-MICII, CINE PLEACA UNDE PLEACA ?
RăspundețiȘtergereIN '89 ,LA CATEVA ZILE DUPA CE ANGHEL A FACUT MACIUCILE LA IRIL,CREZAND CA REVOLTA DE LA TIMISOARA VA FI INABUSITA DE SCHIMBURILE DOI SI TREI DE LA VAGOANE CARACAL, ACEST ANGHEL S-A REFUGIAT INTR-O UNITATE MILITARA,PRIETEN FIIND CU COMANDANTUL DE ATUNCI,ALTFEL L-AR FI LINSAT CARACALENII! ACUM ,SLEAHTA LUI DE HOTI UNDE SE VOR ASCUNDE,LA DEVESELU,SUB SCUTUL ANTIRACHETA ? DEJA TOATA LUMEA VORBESTE,FARA RETINERE,DESPRE HOTIILE LOR,SI EI SUNT ATAT DE RIDICOLI,SE ASCUND DUPA FUSTA LUI ANGHEL,CREZAND CA VOR TRECE NEOBSERVATI! AR MAI VREA UN MANDAT AL ACESTUIA ,NU NEAPARAT SA MAI FURE PATRU ANI,SI-AU FACUT PLINUL,DAR VOR SA STEA LA ADAPOST,EI CRED CA HOTIILE LOR SE UITA...GRESESTI DRAGANE, FA-TI SARSANAUA ,PUNE-TI IN EA DOUA-TREI PULOVERE,E FOARTE FRIG LA SING-SING !
RăspundețiȘtergereDA, MI-ADUC AMINTE DE ANGHEL DIN PERIOADA 89, CUM A FUGIT EL, MARELE BARBAT, IMBRACAT IN FEMEIE. N-A AVUT CURAJ NICI MACAR SA IASA PE USA, A SARIT PE GEAM. SI MI-ADUC AMINTE CUM COLONELU' ALA CARE L-A ASCUNS VENEA CU GANDURI BUNE, DAR CU SARPELE ASCUNS ACASA. CE MAI BULANGIU!
ȘtergereTAXATOARELE DIN PIATA LE ,,TAXEAZA'' ZILNIC PE FEMEILE DE LA TARA CARE VIN SA-SI VANDA BRANZA,LE IA ZILNIC CATE UN CALUP DE BRANZA,ZIC CA ESTE PENTRU DRAGAN,CA MANANCA NESARAT, EL NU IESE DIN BARLOG,SA DE-A DRACII-N EL ! MANANCA DE 10 ANI FARA BANI,FURA BANII SI N-A FACUT NICI O INVESTITIE IN PIATA,DE-AIA IL IUBIM TOTI SI-L MAI VOTAM ODATA PE ANGHEL...
RăspundețiȘtergereASCULTATI CE VA SPUN, CEI DE LA CADASTRU , BLONDA DE LA URBANISM ,DUMITREASCA, NU SUNT NICI 5% HOTI ,VIS-A-VIS DE CUM AU FURAT ASTEA-N PIATA,ALATURI DE DRAGAN ! ASTEA FURA ZILNIC,EXCLUZAND CELE GRATUITE,{LEGUME,FRUCTE,BRANZETURI},DRAGAN SI TAXATORII PLEACA ACASA CU CEL PUTIN 100 LEI FIECARE,ZILNIC,NU EXISTA NICI O EVIDENTA CONTABILA A BANILOR CE SE STRANG DIN TAXA ZILNICA! INMULTITI ,NU 100,CI 50 LEI DE CACIULA, X 6 =300 LEI FURATI ZILNIC. INMULTITI APOI CU 365DE ZILE, APOI MAI INMULTITI CU10 ANI , CAT ARE DRAGAN DE CAND E SEF DE IARMAROC : CAM 10 MILIARDE ,DAR CREDETI-MA PREJUDICIUL CREAT DE HOTII ASTEA ESTE DE DOUA-TREI ORI MAI MARE ! LE-A NUMARAT CINEVA TARABELE,IN PIATA , PE MIEILOR,DE JUR-IMPREJURUL PIETII ? STIE CINEVA CATI TARANI TAXEAZA DIMINEATA,CATI OAMENI SI CARUTE,MASINI ETC. INTRA IN TARGUL DE SAPTAMANA? ANGHEL STIE CA ATUNCI CAND VENEAU DE LA PRIMARIE SA-I SUPRAVEGHEZE PE TAXATORI ,ACESTEA INTRAU IN FIBRILATIE CA NU MAI PUTEAU FURA? CA EI, TAXATORII,IL FACEAU CRIMINAL NENOROCIT PE CEL DIN PRIMARIE,CARE A OMORAT O FATA FIIND BEAT LA VOLAN,CAND A VENIT DEUNAZI SA STINGA UN CONFLICT INTRE DOUA FEMEI COMERCIANTE? DRAGAN NICI NU S-A IMPLICAT ATUNCI,EL E PATAT RAU CU SPAGA SI NU POATE IESI DIN BARLOG! ANGHELE ,DACA TI-A MAI RAMAS VREO BATA DE LA REVOLUTIE, DAI-O LU' MINCIOAGA SA-L IA LA TUPE PE DRAGAN,CA VALY ALA,COLEGUL LUI ,SE FACE CA SE UITA DUPA AVIOANE,ALA NU VEDE CAND SE IA SPAGA,DECI NU VEDE NICI CAND E TUPANGIT DE MINCIOAGA HOTUL ASTA DE DRAGAN !!!
RăspundețiȘtergereTE ROG NU INCURCA BLONDELE, AIA DE LA INVESTITII CU AIA DE LA URBANISM. UNA E DE CLASA LUX (AIA DE LA INVESTITII) SI-AILALTA POTI S-O ASEZI LANGA DRAGAN, CAM ATAT FACE SI EA IN TIMPUL PROGRAMULUI, 5-600 LEI. FATA DE INVESTITIILE MAJORE, CAND SPAGA SE IA O DATA SAU DE DOUA ORI PE PARCURSUL INVESTITIEI, SI SE RIDICA LA SUME SUBSTANTIALE, ASTIA DOI, DRAGAN SI CU BLONDA DE LA URBANISM, SANT PISTOL CU APA. LA SPAGA MARE AU ACCES DOAR ORDONATORUL DE CREDITE, CARE E PRIMARUL, SI RESPONSABILII TEHNICI SI ECONOMICI, INVESTITIILE SI CONTABILITATEA, OAMENII CU TIRA, CARE FAC ACTELE SA STEA IN PICIOARE.
ȘtergereCINEVA , DIN ANTURAJUL LUI ANGHEL , MI-A POVESTIT CUM A FOST TRIMIS DE ANGHEL ALATURI DE ALTII DE LA VAGOANE-CARACAL,LA TIMISOARA,INARMATI CU BATELE FACUTE LA IRIL DIN ORDINUL LUI ANGHEL , SA INABUSE REVOLTA TIMISORENILOR: CICA ERA FOARTE MANDRU DE FRUMUSETEA SI DURITATEA BATELOR, ASA CUM ERA MADALIN VOICU MANDRU DE VIOARA LUI, ,, STRADIVARIUS''. PE ASTA VRETI VOI SA-L MAI ALEGETI, CARACALENI ? BAI ,ASTEA,CARE SUNTETI SEFI PE LA UNPR-CARACAL , ATI LUAT CEA MAI MARE TEAPA CU ANGHEL ASTA !!! {Eu sunt prietenul cel mai bun al lui dragan , si va rog, nu-i spuneti asta lui, sefului de iarmaroc ,se sperie de da dracii-n el! }
RăspundețiȘtergereAM CITIT IERI UN ARTICOL INTR-UN ZIAR PE CARE ,CA SI VECINII MEI,L-AM GASIT LA USA,PUS CU GRIJA DE SUSTINATORII POPINCURISTI AI FARAONULUI! SEXOASA DIN PICTORIALUL DE MAI SUS,BOBARU MIHAELA,PLATITA BINE DE ANGHEL,{FARA BANI IL IGNORA},NE FACE DERBEDEI,SCRIIND IN PORCARIA AIA DE ZIAR,CUM C-AM VREA SA-I LUAM LUI ANGHEL PRIMARIA DUPA CE ACESTA STA INFIPT ACOLO DINAINTE DE A FI CONFECTIONAT MACIUCILE LA IRIL ! MIHAELO,DERBEDEI SUNT AIA CARE TE PLATESC , DUPA CE-AM CITIT ARTICOLUL SEMNAT DE TINE,AM DECIS : NU MERITI NICI TAXATOARE-N IARMAROCUL LUI DRAGAN !
RăspundețiȘtergereDAR LUI ANGHEL ASTA CE -I MAI LIPSESTE ,NU-I AJUNGE DRACU' CAT A STAT PRIMAR,COPIII LUI SUNT ARANJATI,NEVASTA NU MAI ARE,AMANTA NU MAI ARE,IL SUSTIN SI-L PUN FORTAT PRIMAR HOTII ASTEA CARE AU INTERESE SI NE FURA ZI DE ZI ! NU-L MAI VOTATI CARACALENI,VOI NU VEDETI CA-I BOLNAV DE PUTERE? E NEBUN,ARE PESTE 20 DE ANI DE PRIMARIE SI N-A FACUT NIMIC,NIMIC,SA PLECE DRACU' SI SA LASE ALTUL MAI TANAR ! SAU II E FRICA SA NU-I PLECE TOATA SLEAHTA LA PUSCARIE? IESITI DRACU' TOTI LA VOT SI TERMINATI CU HOTII ASTEA ,SA MEARGA ACOLO UNDE LE ESTE LOCUL! NICAIERI IN TARA NU MAI E PRIMAR VREUN BOSOROG DE PE VREMEA LUI CEAUSESCU,SUNTEM DRACU' DE RASU' CURCILOR ! EL E NESIMTIT,NESIMTIT,CANDIDEAZA PANA MOARE! VOI NU VEDETI ,UITE UN EXEMPLU,CA TOT ZICETI DE DRAGAN CA FURA: PE EL,CA-I VECINUL LUI,L-A PUS SEF LA PIATA,PE NEVASTASA,SECRETARA LUI, PE FIESA SEFA LA STAREA CIVILA! BA CARACALENI, DAR DESTEPTI SUNT TOTI DIN FAMILIA HOTULUI DE DRAGAN ! VOI STATI IN SARACIE, FARA CALDURA,FARA SERVICII,IAR EI ISI CUMPARA VILE SI MASINI ! II FURA PE AIA-N PIATA DE-I RUPE,SI DRAGAN ESTE DOAR O ROTITA DIN INTREG ANGRENAJUL,CARACATITA ASTA CARE A PUS MANA PE ORASUL NOSTRU !!!
RăspundețiȘtergereDeja se pregatesc alegerile, Anghel negociaza cu tiganii: 50.000 lei si concesionarea WC-urilor din piata, pentru voturile celor din familiile respective. Vor urma si alte familii mari de tigani, carora li se vor promite bani si avantaje, in schimbul voturilor. Si asta o stie toata piata.
RăspundețiȘtergereVor urma probabil taximetristii, care vor negocia amplasarea statiei de taxi de la piata (macar pe perioada alegerilor), dupa care Nica Abatoristu va sari cu bani pentru ai muta la loc, apoi angajatii primariei si IGO, carora li se negociaza ramanerea pe posturi si dupa castigarea sau pierderea mandatului, si bineinteles, fraierii de pensionari, care pentru un mic si un pahar de bere sant cea mai buna masa de manevra.
Si cum Anghel nu va mai castiga, va face cartile pentru candidatul care da mai mult. Care va fi el, vom vedea dupa alegeri!
Doamne fereste, apara si pazeste!
Darius Valcov a demisionat din functia de presedinte a organizatiei PDL Olt.
RăspundețiȘtergereStapinul de la Spitalul Social isi mai trage o excursie in afara tarii.
RăspundețiȘtergereIsi mai trage inca un etaj la vila.
mai spaguieste familiile batrinlor pentru a-i interna.
Mai ia si el din hrana bolnavilor.
Mai sparleste si el din inventar.
Si-o mai trage si el cu asistenta sefa, o parashuta batrina.
DACA IL VETI CAUTA LA SERVICIU O SA-L GASITI NON STOP PLECAT.
aSTA STIE EL CEL MAI BINE.SA PLECE.DOAR SE CUNOSSTE FOARTE BINE CU PRIMARUL SUNT PRIETENI ADEVARATI.
Trebuie debarcat cit bai curind acest bandit de Director de spital social.
Si el si analfabetul ala de Otto "numic pentru Caracal"
Doua gunoaie puse pe banditism
AUZI CE VREA SA FACA NENOROCITUL DE DRAGAN,SA CONCESIONEZE W.C.-UL ? BA DRAGANE,BELITULE, CU SAU FARA PAMELA,W.C.-UL PIETII TREBUIE SA DAINUIE ! TU PLECI,{LA DNA}, DU-TE SANATOS, DAR NOI, PIETARII,UNDE MAI FACEM CACA ? NU GANDESTI DELOC,BA, CE,TU CAND I-AI LUAT VILA LUI COTET, AI LUAT-O FARA W.C. ? SI APROPOS' , ANGHEL POATE SA-I MUTE PE TAXIMETRISTI ORIUNDE, MAI VEDE EL OLAIE VOTURI DE LA EI !
RăspundețiȘtergereDRAGANE,DRAGANE,AZI TRECU VLADU PRIN IARMAROCUL TAU,SE UITA DE TINE,BA,DE CE NU-L INVETI PE ANGHEL SA FACETI CAMARADENIE CU EL,CU PDL-UL,CA SI VOI, UNPR-ISTILOR,SUNTETI LA FEL CA EI: TRADATORI DE NEAM SI TARA... SA VA BATA CEL DE SUS, NU VA MAI SATURATI,HAHALERELOR ! ANGHEL SE GASI ACUM,IN AL XII-LEA CEAS ,CA ARE TREABA DE FACUT,PANA ACUM N-A AVUT TIMP,A ALERGAT PRIN PARC CU HOTUL ASTA DE DRAGAN... JOS CU VOI, MACIUCARILOR !
RăspundețiȘtergereMAIMUTA ASTA,BOBARU,CAND IL RIDICA-N SLAVI PE ANGHEL,STIE MAIMUTA-DRACU CA MIE MI-AU DEGERAT PICIOARELE ASTA-IARNA,CA ASTA PE CARE EA IL LAUDA,NU NE-A DAT CALDURA ? VORBA ASTUIA DIN-NAINTEA MEA, OLAIE VOTURI,ANGHELE !!! ADU-O PE MAIMUTA IN IARMAROCUL LUI DRAGAN,SA VADA CUM AU PIETARII PICIOARELE, JUMATATE DEGERATE, VINETE,ZICI C-AU FOST CU TOTII LA TECHIRGHIOL, SA VEZI PE CE LE IA DRAGAN BANII,PE NIMIC, NEBUNUL ZICE CA EL A AMENAJAT PE-ACOLO, ANGHEL SE FACE CA NU VEDE, SI EI ISI IAU VILE !!! SA SCRIE MAIMUTA IN ZIARUL EI DE DOI LEI, ADEVARUL ! PANA ATUNCI, OLAIE VOTURI, ANGHELE !
RăspundețiȘtergereChiar asa la Spitalul Sociall.Diectorul ala este un borfas ordnar.Nu vine cu zielele pe la serviciu.mai mereu este plecat in excursii platite de familiile celor internati.Spagar la greu,intrigant un Casanova intre femei.
RăspundețiȘtergereEste sustinut de Anghel.Dar nu ii va merge mult.Cit de curind ar trebui luat la intrebari.
Se vor afla multe chestii daca se face un control adevarat acolo.
Este adevarat , asistenta sefa este o tipa nemaritata si este o buna facatoare de pleceri a acestuia.
Anghele astia te-au mincat, alaturi de Dragan si alti banditi.
De ce nu ii schimbi Anghele ?
Tie nu iti este rusine asa, esti om batrin si tolerezi astfel de lichele ordinare.
Cum poti sa ii privesti in ochci pe caracaleni mentinind un traseist ca Otto Popescu.Poti sa ne spui si noua ce a facut incapabilul asta ceva bun pentru Caracal ?
NISTE PANARAME DE PDL-ISTI PROMITEAU PRIN PIATA BICICLETE CELOR CE-L VOTEAZA PE VLADU ! LE-AM SPUS SA PEDALEZE,SA NU-I IAU LA BATAIE !!!
RăspundețiȘtergereAnghel a pierdut totul din cauza jigodiilor astura,el nici nu stie cat si-a batut dragan si taxatorii joc de oameni,cat rau i-au putut face lipitorile astea,acum pierde pe mana lor. Prin piata,pe la colturi,toti vorbesc despre hotiile lor,Anghel sa nu fi auzit,oare ? De, clica asta, bat-o DNA-ul !
RăspundețiȘtergereCARACALENI, ORICE AR SPUNE SAU ORICE V-AR DA CANDIDATII LA PRIMARIE, NU-L ALEGETI DECAT PE CEL CARE , PE LANGA PROMISIUNI, POATE SA SI CREEZE NISTE LOCURI DE MUNCA. PENTRU CA FARA LOCURI DE MUNCA, NU MERGE NICI COMERTUL, NU MERG NICI CONSTRUCTIILE, NU MERGE NICI CHIAR PRIMARIA.
RăspundețiȘtergereANGHEL N-A FACUT DECAT SA DISTRUGA INTREPRINDERI, SI PRIN ASTA A DISTRUS CARACALUL. N-A FACUT DECAT SA VANDA SAU SA CONCESIONEZE PE NIMIC IN BUGETUL LOCAL (SI ASTA NE INDREPTATESTE SA CREDEM CA DACA NU E IN BUGET, E IN BUZUNAR) TERENURI SI LOCATII CARE AR FI PUTUT SA NE APARTINA NOUA.
CE PRIMAR E ALA CARE VREA SA CONDUCA FARA CONSILIU LOCAL? SI ASTA INAINTE DE ALEGERI, CAND INTELEGERILE FINANCIARE SANT DE BAZA. ASTA DOAR DACA ARE CEVA DE ASCUNS.
CE ASCUNZI TU ANGHELE, DRAGA?
iti spun eu, ascunde clica pe care si-a creat-o si pe care se sprijina,clica lui,cei care ne fura de atatia ani...
RăspundețiȘtergerePentru a putea multumi pe cei care in 2008 l-au ajutat sa castige alegerile a fost nevoie cu ajutorul Consiliului local de la acea vreme sa indatoreze caracalenii cu un imprut de 200 miliarde bani vechi.Cu consiliul local de astazi nu i-a mers,drept pentru care cere dizolvarea lui pentru a pregati in liniste strategia pentru alegerile locale.Dupa ce a dormit peste 3 ani de zile in birou,devine foarte activ...poate rezova toate problemele caracalenilor.Prea tarziu domnule primar si nici partidul care te sprijina nu o sa aduca investitii si bani in CARACAL.Cititi strategia UNPR care vor sa dezvolte cu prepoderenta infrastructura pe axa Slatina-Craiova.Caracaleni!nu uitati, NOI suntem romanateni.In 16 ani trebuia sa invete cum se fac banii pentru dezvoltarea comunitatii nu sa stea cu mana intinsa catre stat,societatea in care traim este una capitalista.Prea tarziu...!?VREM UN OM PENTRU COMUNITATE.CEL MAI BUN SA CASTIGE!ASTEPTAM OFERTA.
RăspundețiȘtergeream lucrat si eu pt o perioada la acest spital social dar asa mafie nu am mai vazut. de la contabila care se foloseste de banii batrinilor care ramine din pensie pina la asa zisul administrator baiatul Lenutei (adica Bogdan Dumitrescu )care este doar pe statul de plata administrator..restul este taximetrie,as sefa care este intretinuta cu bani si mincare de bietele infermiere,pentu niste ture sau libere,ce sa mai vb de dir. econ.care pleaca sa isi duca si aduca fetele de la scoala sau gradinita.
RăspundețiȘtergerePLEACA DRAGAN LA ,,PANTALONI SCURTI'' ? CUM DRACU' I-O STA ,CA ZEGHEA ARE MANECI LUNGI ? SAU ASA SE POARTA LA ,,IARMAROCANI'' ?
RăspundețiȘtergereDE CE NU SE SESIZEAZA DIN OFICIU INSTITUTIILE STATULUI LA NEREGULILE HOTILOR CE ADMINISTREAZA PIATA SI SPITALUL? SA FACA UN CONTROL ADEVARAT,SI LA SPITAL SI LA PIATA! INSTITUTIILE STATULUI {IN}EXISTENTE IN ORAS SA VERIFICE SI SA-I PEDEPSEASCA PE HOTII DE BANI PUBLICI! FONDURILE DE LA SPITAL,BANII PE TAXA ZILNICA DIN PIATA,CE E ASA DE GREU? CRED CA BANII LUATI DE LA PIETARI SUNT ILICITI,DIN MOMENT CE NU SE DA FACTURI DECAT PE CUSETE,LUNAR, NU SI PE BANII LUATI ZILNIC DE LA COMERCIANTI!!! ESTE ILEGAL, DOMNILOR PROCURORI ! PE BANII ASTEA ILICITI ISI PERMIT HOTII SA-SI IA VILE SI MASINI ,SA-I VERIFICE NUMAI LUI DRAGAN VENITURILE PE ULTIMII 10 ANI DE CAND E SEF LA PIATA,APOI SI ,,REALIZARILE'', SA VADA TOATA LUMEA DACA A PLATIT EL SI FAMILIA LUI IMPOZITE LA STAT PE ACESTE ,,REALIZARI'' RAPORTATE LA VENITURI!!!
RăspundețiȘtergereDRAGANE,TI-A POVESTIT BA,ANGHEL,CE-A INVATAT EL LA ,,STEFAN GHEORGHIU''? SA MORI TU,CU MANA PE SPAGA,CA VASILE ROAITA CU MANA PE SIRENA,CA NU TI-A POVESTIT EL DE FILIMON SARBU, SAU CUM A CONFECTIONAT EL MACIUCI SA INABUSE CAPITALISMUL IN '89 ? DOAMNE,DOAMNE, CE VREMURI MI-E DAT SA TRAIESC, VAI DE CAPUL VOSTRU...!
RăspundețiȘtergereCuma adica, Dumitrescu ala de lucreaza la social este baiatul fostei secretare de la Primarie?
RăspundețiȘtergerePai asa se explica si comportamentul Directorului de Spital!
Si al Asistentei sefe!
Stati sa vedeti acum caratura de Paste de la rudele celor internati acolo!
Sa vedeti spagi si excursii din nou pe afara la satpinul spitalului.
Sa vedeti toale ce-si targe parasuta aia de sef pe ea.
Sa vedeti trai pe ea si pe Director in simultan.
Acolo trebuie intervenit rapid.este un focar de infectie!
Trebuie tori scosi din oras.
Primare ,primare cu te-ai sabotat tu...
D`asta trebuie sa pleci ba , ca ai lasat sa se intinda bataia de joc din partea unor scursori ca astia!!!
dragan e prea idiot sa stie cine-a fost Filimon Sarbu ... cat priveste pe Vasile Roaita , crede ca a murit electrocutat cand a tras sirena ca era legata improvizat la stalp,fara impamantare ! dragan,este priceput doar in doua domenii: SPAGA SI ACOPERISURI FARA CUCUMEA !!!
RăspundețiȘtergereMI-ADUC AMINTE,DUPA ALEGERILE LOCALE TRECUTE, DRAGAN VENEA IMPREUNA CU ALA DE CICA-L CONSILIAZA PE ANGHEL SI CELALALT,CRIMINALUL CARE A OMORAT IN ACCIDENT FATA AIA,FIIND BEAT LA VOLAN, CU RULETA,SA MAREASCA TAXELE LA TARABE,VENEAU CA BARBARII,LUAU COMERCIANTILOR SI CATE 3-4-5 SUTE DE MII LA ZI,TAIAU SI SPANZURAU ! UNDE-S BANII AIA NENOROCITILOR, DE CE NU NE-ATI FACUT UN ACOPERIS DEASUPRA, A TINUT ANGHEL IN PRIMARIE 300 ,CA LA TERMOPILE, PE NOI PIETARII NE-AU LASAT DE IZBELISTE, SI-AU BAGAT EI IN BUZUNARE BANII NOSTRI FARA SA FACA VREO INVESTITIE PENTRU NOI, NE TIN NENOROCITII ASTEA DE 22 DE ANI SUB CERUL LIBER, IN TOATE COMUNELE UNDE MERGEM LA TARGURI SUNT PIETE AMENAJATE, NOI,IN CARACAL,STAM SI VINDEM CA-N EVUL MEDIU ! LASATI PE ALTII, NENOROCITILOR,DACA NU SUNTETI IN STARE ! ANGHELE ,DE CE TI-AI PUS VECINUL ASTA ,IDIOT ,SEF LA PIETE? CHIAR NU VEZI CE DEZASTRU A FACUT ? CHEAMA 4-5 PIETARI, LA INTAMPLARE, LA PRIMARIE,SI-TI VOR SPUNE LA UNISON,CUM NE SUNT FURATI BANII PUBLICI,CARE AR TREBUI SA AJUNGA LA BUGETUL LOCAL,DE CATRE HOTII ASTEA PE CARE-I TI LA PIATA DE ANI DE ZILE ! PRIN PIATA TREC ZILNIC, ELEVI , PROFESORI,AVOCATI ,PROCURORI, OAMENI DIN TOATE CATEGORIILE SOCIALE, CE CRED ACESTI OAMENI CAND VAD HARABABURA ASTA CREATA DE VECINUL ASTA,INCOMPETENT,PE CARE-L TINETI IN POSTUL ASTA DE 10 ANI ? DACA NU PUTETI MAI MULT, LASATI-NE CU SARACIA NOASTRA, NU NE MAI AMARATI VIATA INCA 4 ANI !!!
RăspundețiȘtergereBAI HOTILOR , AZI VENIRA IN PIATA, IN CONTROL,{sanchi} CEI DE LA OPC... SE FAC, CA, PROTEJEAZA CONSUMATORII, {sanchi}, VENIRA SA-SI FACA PLINUL DE PASTE ! BAI HOTOMANILOR, NOI COMERCIANTII, NU SUNTEM SI NOI CONSUMATORI AI SERVICIILOR ADMINISTRATIEI PIETII ? NE INTREBARATI DACA SUNTEM MULTUMITI DE SERVICIILE LUI DRAGAN ? NE INTREBA CINEVA DINTRE VOI DE SANATATE ? VOI VAZURATI IN CE CONDITII STAM SI VINDEM ? VEDETI NUMAI CE VRETI VOI, INCOMPETENTA SI HOTIILE CELOR DIN ADMINISTRATIA PIETII ,SERVICIILE INEXISTENTE PENTRU NOI NU LE VAZU NIMENI, SUNTETI CHIORI SAU FACETI PE PROSTII ? SAU ASA VA CANTA ANGHEL ? sanchi, VOI VERIFICATI CANTARELE... BRAVO VOUA , VOUA,CEI DE LA OPC!!!
RăspundețiȘtergereDRAGANE, UNDE-S BANII PE CARE I-ATI FURAT ANI DE ZILE,DIN TAXA ZILNICA,TU SI HOTII TAI,TAXATORII, SA SCOATETI BANII HOTILOR,N-ATI DAT NICI PE SFERT DIN INCASARI LA BUGETUL LOCAL,V-ATI LUAT VILE SI MASINI LA COPII VOSTRI,SI AIA PLAMADITI DE ALTII, VOI, HOTILOR, NICI NU MAI FECUNDATI OVULUL... APROPOS', CATI BANI ATI DAT PE ACOPERISURILE ALEA,PUSE DE JUR-IMPREJURUL PIETII,{sa creada lumea ca le-ai facut spatii comerciale}? NENOROCITULE,LOCURILE ALEA ERAU REFUGII PENTRU TARANII CARE VENEAU CU VARZA,LUBENITA,VERDETURI ! PE CEI CE VIN CU VARZA LA VANZARE,I-AI DUS PE LA RESTAURANTUL ,,CARACAL'',IAR PE CEI DIN DABULENI,DE PE VALEA DUNARII,CARE VIN CU LUBENITE,II GONESC TIGANII DIN PIATA,II AMENINTA, SI N-AU PE UNDE INTRA CU MASINILE,NENOROCITULE,C-AI PUS TOATA TIGANIMEA IN DRUM,ATAT TE DUCE DIVLA !!! ASTA AI FACUT IN 10 ANI,NENOROCITULE,ATAT,SI-AI MAI ALERGAT CU ANGHEL PRIN PARC...
RăspundețiȘtergereCu vila de la Olanesti este o confuzie , nu este a lui Dumitrescu.
RăspundețiȘtergereNu aruncati nu noroi unde nu este cazul.
Si nu este corect sa se afirme minciuni de dragul de a lovi aiurea.
Va rog sa ma scuzati daca s-a inteles gresit, dar in primarie sant mai multe doamne blonde. Totusi hai sa nu incurcam investitiile cu urbanismul. Si daca stiti asa de bine ca nu este a doamnei Nadia, ar trebui sa precizati cu subiect si predicat - Vila de la Olanesti apartine ...
ȘtergereDar nu este frumos sa-ti dai in gat colegii, nu?
Insa daca a-ti fi citit cu atentie, a-ti fi vazut ca referirea nu este la doamna Dumitrescu, si mai ales nu este minciuna.
Sper ca cei care vor veni, indiferent cine vor fi ei, sa preia asa cum trebuie investitiile realizate de dvs. Si va spun ca sant mai multe care nu stau in picioare.
Cred ca faceti prea multe presupuneri.Si nu este cazul.Credeti ca altii nu sunt asa de isteti.Dar nu este cazul.
ȘtergereCit depre colegi,bateti cimpii aiurea.
BAI UNPR-ISTILOR, ALT CANDIDAT PENTRU LOCALE N-ATI GASIT ? VOI N-ATI STIUT CA ANGHEL VA ADUCE IN PARTIDUL VOSTRU TOATE HAHALERELE CARE-L SUSTIN PENTRU PROPRIILE INTERESE ,NISTE NENOROCITI,ANALFABETI,SI HOTI,HOTI DE NU MAI PUTEM SA-I SUPORTAM? VETI SIMTII ADEVARATA LOR VALOARE LA ALEGERI ,SI CREDETI-MA,LUMEA E SATULA PANA-N GAT DE HOTII ASTEA! GRESITI FRATILOR CA-I SUSTINETI PE HOTII ASTEA CARE NE-AU SUPT UN SFERT DE VEAC !!! INCA MAI ESTE TIMP SA VA LEPADATI DE SATANA !!!
RăspundețiȘtergereMa uitam zilele trecute pe site-urile de licitatii. Slatina apare de nu stiu cate ori, Primaria Caracal, daca n-ar fi Spitalul si Unitatile Militare, ar straluci prin lipsa sau, si mai rau, prin respingerea documentatiilor depuse.
RăspundețiȘtergereAsta spune nu mult, foarte mult de profesionalismul doamnei Nadia. Sau poate ca ea, saraca, a facut ce i-a zis primarul Anghel. Problema e ca de cativa ani, Anghel asta e cam mutulica. Face curaj doar cu astia de la piata.
Sau... exista si o alta cale. Se sparg investitiile in mai multe si mai mici ca valoare (undeva sub 15 mii de euro), si ce sa vezi? Nu mai este necesar sa apara in Serviciul Electronic de Achizitii Publice. Sant curios cate licitatii de-astea de 15.000 are primaria in ultimii 3-4 ani. (Si-atunci Nadia nu mai e asa de nevinovata.) Adica, vine doar cine e anuntat. Adica ala care se presupune ca are aranjament cu primarul si toti oamenii lui.
Problema e alta, ca banii astia, care se pare ca sant sifonati, sant banii nostri. Si in loc de 3 metri de asfalt, se pot face 5, in loc de 10 becuri schimbate, se pot inlocui poate 20. Trebuie verificat, si va fi verificat. Iar banii, imputati. Sant curios ce pazeste Curtea de Conturi, pentru ca daca ar fi facut un control pana acum, primarul trebuia sa fie pe undeva pe la Galati, unde a fost si fratele lui, Solomon.
Nu-i asa, Anghele?
Dar pentru ca tu esti al nostru de mult timp, as fi de acord sa te aduca si la Pelendava, sa te putem vizita din cand in cand, daca ar fi sa cazi la puscarie.
Jos cu Anghel si sleahta lui,nu se mai satura ,vor numai ei,numai ei ,numai ei nenorocitii dracu,altii nu mai sunt buni,decat ei, si n-au facut nimic,nimic,nimic pentru cetateni si oras,numai pentru ei, a stat Anghel numai de certuri,ca Basescu ! Personal ,cred ca, Anghel a dat in mintea copiilor,se lasa dus pe val de catre hotii din clica lui,nu mai vede realitatea ! De-asta si candideaza,sa-si scape sleahta de pericolul care-i paste...Gurile rele spun ca deja,cativa dintre ei sunt in vizorul DIICOT !
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta! Sa te auda DIICOT-ul!
ȘtergereS-A APUCAT DE PLOMBAT GAURILE DIN ASFALT PE STRAZI, CAT DE IDIOTI NE-O CREDE MACIUCARUL ASTA ? AR TREBUI SA FIE LUATA LA INTREBARI SI FIRMA CARE PLOMBEAZA,ASTEA-S BANI PENTRU CAMPANIA LUI ANGHEL... DRAGANE, TU NU MAI INJURA CAND CITESTI COMENTARIILE, MAI BINE FA-TI SARSANAUA, LA JUMATATEA LUI IUNIE PLECI PE CURSA !!! SUNT PRIETENUL TAU,TI-AM MAI SPUS-O ,TE VOI TRIMITE CU DUBA-DUBA ,SA NU TE STRICI LA STOMAC ! IN NOAPTEA DE 10\11 IUNIE,SA TE DUCI LA W.C.-UL PAMELEI, LANGA BARLOGUL TAU, PENTRU ULTIMA DATA,CA AIA NU MAI OPRESC DUBA-DUBA PANA LA POARTA-ALBA CA VREI TU !!!
RăspundețiȘtergereSe torana asfalt pentru a a coperi gropile direct peste praful d epe strada.Nici macar nu se carata de praf cu o suflanta sau ceva , o matura...
RăspundețiȘtergereDaca astea sunt lucrari...
Si uite-asa se va termina mandatul lui Anghel.
Manadatul asta a fost dezastros pentru el si nociv pentru comunitate.
Noroc ca nu va mai fi ales.Si el o stie.Cei care nu accepta sunt acolitii lui.
Oricum nu va scapa niciunul din ei.
Nu va scapa nici picior de PDL-ist !!!
SA-L DUCA LA POARTA-ALBA CU O DUBA DECAPOTABILA,FARA ACOPERIS,PE TIMP DE PLOAIE,SA VADA SI EL CUM ESTE SA STAI PE PLOAIE CA NOI,SUB CERUL LIBER ! SI SA NU MAI TREACA NICI UN GARDIAN PE LA EL, CA NICI EL N-A TRECUT PRIN PIATA SA NE VADA CONDITIILE,CU LUNILE...
RăspundețiȘtergereasa e dragane,te-ai dus pe oua rosii !
RăspundețiȘtergereMAI DRAGANE,DRAGANE, DE CE NU -I MAI IMPARTI TU MANIFESTELE LUI ANGHEL PRIN PIATA ? VINO TU CU ZIARELE CE-I RIDICA OSANALE LUI ANGHEL BA,NENOROCITULE,NU-L LASA LA GREU, DIN CAUZA TA A AJUNS AICI, TU L-AI DISTRUS, NU CITESTI AICI CE SPUN TOTI DESPRE TINE ? AU DREPTATE,HOTULE,DE CE NU-I INCASEZI LUNAR PE TARABAGII SA NU MAI EXISTE SUSPICIUNI ? AU DREPTATE SI CU TAXATORII PE CARE-I PASTORESTI,SI CU SPAGILE PE CARE LE IEI DE LA CEI CARORA LE DAI CATE-O TARABA IN MIJLOCUL DRUMULUI,IN FATA PIETII,AU DREPTATE CAND SPUN CA SUNT TARABE IN PIATA DE LA CARE AI DAT ORDIN SA NU SE IA TAXA, AU DREPTATE SI CU ACOPERISURILE ALEA IMPROVIZATE,SI CU CELE PE CARE LE-AI MONTAT TU IN JURUL PIETII,PE SPAGA, AU DREPTATE CU INFECTIA CARE EXISTA-N PIATA UNDE CRED CA N-AI NICI AUTORIZATIE SANITARA, AU DREPTATE CAND SPUN CA FIUTO A FACUT PUSCARIE PENTRU FURT IN ITALIA, AU DREPTATE CAND SPUN CA AI FOST NUMIT SEF IN PIATA NUMAI PENTRU FAPTUL CA ESTI VECIN CU ANGHEL,NEAVAND NICI O APTITUDINE PENTRU POSTUL ASTA, AU DREPTATE SI CU VILA LUI COTET, AU DREPTATE SI CU NUMIREA FETEI LUI LENUTA CA SEFA LA STAREA CIVILA, AU DREPTATE CU TOATE, SI CU W.C.-UL PIETII, SI CU PAMELA, SI CU CALUPURILE DE BRANZA LUATE DE LA ARDELEAN SA-I DAI TARABA, AU DREPTATE SI CAND SPUN CA DATORITA SPAGILOR LUATE DE LA COMERCIANTI NU MAI AI NAS SA MAI IESI DIN BARLOG, AU DREPTATE CAND SPUN CA AI ADUS PIATA INTR-O STARE JALNICA,NEMAIVAZUTA NICI IN CELE MAI MICI SATUCURI UNDE SE TIN TARGURI,CA ARATA CA SI UN IARMAROC DIN ANII 1500 ! ASTA AI FACUT TU PENTRU ANGHEL SI PENTRU COMUNITATE,NENOROCITULE,DE-ASTA A AJUNS ANGHEL AICI !!! SA-L LASI SA CONDUCA PIATA IN CONTINUARE,ANGHELE, SA-L IEI SI LA UNPR CU TINE,SA VEZI CATE VOTURI MAI IEI PE 10 IUNIE !
RăspundețiȘtergereANGHELE, E SFINTELE PASTI,CATE DOAMNE-IARTA-MA DE MANDATE MAI VREI BA,ESTI BOLNAV DE PUTERE ? VREI SA MORI PRIN PRIMARIE,SA TE-NGROAPE TOT PE BANII NOSTRI ?NU VEZI CA NU MAI POTI, DE-ABIA MAI MERGI,TE DAI COCOS DAR ESTI O EPAVA,ESTI BATRAN,TU NU-TI DAI SEAMA CA N-AI FACUT NIMIC PENTRU NOI,PENTRU ORAS,LASA-I PE UNPR-ISTI,LA ANUL SE MUTA INAPOI,LA PDL IAR TU TE MUTI LA PP !
RăspundețiȘtergereDragane, ma trezii speriat,tare speriat,visai ca-ti veni rau la usa lui Anghel, ca dadui telefon la 112 de chemai SMURD-ul, si din duba in loc de brancardieri, coborara mascatii si te luara sa te resusciteze ! unul de vinde-n fata pietii si are 3 tarabe luate pe spaga,{sti tu cine-i ala}, iti tinea lumanarea, o luara aia cu tine pe scurtatura,vis-a-vis,prin cofetaria ,,boema'' , si ajunserati in fostul magazin ,,CENTRAL'',chiar in sediul UNPR-ului, si cand te resuscitau mascatii iti cazura din buzunare bonuri de piata trase la xerox ! Urat vis avusei,Dragane ,cred ca te duci pe oua rosii !!!
RăspundețiȘtergereLASAND LA O PARTE TOATE DIVERGENTELE, POLITICE SAU NU, UREZ CARACALENILOR SI FAMILIILOR LOR UN PASTE FERICIT!
RăspundețiȘtergereURMEAZA VREMURI GRELE...
IDIOTUL ASTA,DRAGAN,A BAGAT TOTI TIGANII FARA CERTIFICATE DE PRODUCATOR IN PIATA AGROALIMENTARA SA NE VANDA NOUA,CARACALENILOR,SALATE,CEAPA,FRUCTE,LEGUME, TOATE IMPORTATE , IAR PE TARANII DIN COMUNELE SUBURBANE CARE VIN SA-SI VANDA PRODUSELE AUTOHTONE,II LASA IN AFARA PIETII,CU MARFA PE CEOLOFANE,PRINTRE MASINI,LASATI SA FIE GONITI DE CATRE TIGANI ! BAI CRETIN-IDIOTULE, ANGHEL TE-A NUMIT AICI SA NE FIE BINE NOUA,CARACALENILOR, NU BUZUNARULUI TAU ! CU INCOMPETENTI CA TINE MAI VREA ANGHEL INCA UN MANDAT DE PRIMAR ? CHIAR NU VEDE NIMENI CE ,,MINUNI'' FACI TU PRIN PIATA ? CINE SE FACE CA NU VEDE CE FACI TU, E COMPLICELE TAU, INCOMPETENTULE !!!
RăspundețiȘtergereVA MULTUMESC PENTRU CA NE TINETI LA CURENT CU CE SE-NTAMPLA IN ORASUL NOSTRU ! CITIM COMENTARIILE CU MULT INTERES,MAI ALES PE CELE DESPRE DRAGAN,DE CARE STIM CU TOTII CE GROZAVII FACE PRIN PIATA ! CAT PRIVESTE COMPETENTA LUI,NU-TI TREBUIE OCHI DE EXPERT SA-TI DAI SEAMA DINTR-O PRIVIRE ! DACA OCUPA POSTUL ASTA INTR-O PIATA DIN LONDRA,DE EXEMPLU,CRED CA-L IMPUSCA REGINA ELISABETA,CHIAR DACA ERA VECIN CU EA,LA PALAT !!! DRAGANE , CE CREZI TU CA ZIC AMERICANII DE NOI CAND URMARESC SCUTUL DE LA DEVESELU PRIN SATELIT SI VAD TIGANIA ASTA NUMITA DE TINE SI DE ANGHEL -PIATA- ? PE CUVANTUL MEU, NU TE-AS PUNE SEFUL UNEI PIETE NICI IN REPUBLICA TOGO !!!
RăspundețiȘtergereTrebuie continuata schimbarea la toate institutiile subordonate Primariei.
RăspundețiȘtergereTrebuie rezolvata problema la Spitalul social.
Comportamentul asistentei Sefe este unul execrabil.
Aceasta fiinta este sub orice critica.
Dupa ce ca nu are prea multa scoala , se poarta aiurea cu cei internati.Daca nu i-ai dat pachetelul cu atentie, e mare problema.
Nimeni nu a uitat comportamentul sub orice critica aplicat unui fost profesor universitar.Semianalfabeta asta nu isi cunoaste3 deloc locul ei.Ea este acolo pentru a-si face treaba nu pentru a spagui cu Directorul .Si nu numai a spagui cu el, mai fac ei si altceva, dar asta nu tine de serviciu.
TREBUIE INTERVENIT !!!
ANGHELE CUM TOLEREZI MAI ASA CEVA ????
MACAR PE ULTIMELE ZILE PE CARE LE AI IN PRIMARIE, IA NISTE MASURI SA ITIMAI REPARI DIN GRESELILE FACUTE !!!