Tov. Gh. Anghel şi săgeata lui: Şerban Cernat
Absolvent al Şcolii "Ştefan Gheorghiu" cu 10 pe linie, tovarăşul prim Gh. Anghel dă dovadă că i-au mai rămas câteva noţiuni în minte dupa terminarea acestor studii iar o noţiune de bază este aceea de a cunoaşte foarte bine tactica manipulării în masă iar drept dovadă ieri a scos pe platoul din faţa primăriei cateva zeci de persoane care lucrează în învăţământ şi nu numai, venite să protesteze pentru nemulţumirile care le au faţă de Consiliul Local cu privire la alocarea bugetului primăriei. Principalul protagonist care a stat în spatele acestei manipulări mincinoase a fost nimeni altul decât Preşedintele Organizaţiei PNL Caracal, Şerban Cernat, săgeata de bază a primarului Anghel, care a adus cu el câţiva agitatori pensionari, membrii PNL Caracal pentru a le face puţin curaj profesorilor chemaţi cu forţa şi obligaţi să tremure de frig pentru ai face mofturile şi ambiţiile edilului caracalean.
Printre agitatorii PNL-şti au mai luat parte şi unii angajaţi ai primăriei (de la piaţă), spitalului municipal și câțiva de la S.C. IGO. S.A.
Ce nu ştiu caracalenii manipulaţi de tov. Gh. Anghel?
Chiar dacă bugetul pentru anul 2011 nu era votat de către consilierii locali caracaleni, dascălii îşi luau sigur şi în continuare salariile fără a interveni vreo problemă. Şmecheria făcută de Anghel a fost simplă. A scos oamenii în stradă pe care îi prosteşte cum vrea el, pentru a acoperi proiectele dubioase (ptr. care a luat şpagă) şi forţează consilierii locali pentru a le vota, dar asta numai în şedinţe extraordinare.
De ce tov. Gh. Anghel întruneşte Consiliul Local de şase luni numai în şedinţe extraordinare?
În mod normal Consiliul Local se întruneşte în şedinţe ORDINARE lunar, la convocarea primarului. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului, doar în situaţii de urgenţă.
Şedinţele extraordinare pe care le convoacă tov. Gh. Anghel au un singur scop: protejează un grup de interese.
El nu vrea sub nici-o formă schimbarea celor cinci consilieri PSD excluşi.
De ce nu vrea să-i schimbe pe cei cinci consilieri excluşi?
Pentru că fără ei nu mai poate trece nici un proiect şi nu mai poate lua ŞPAGA substanţială, iar aceşti consilieri se pot schimba doar într-o şedinţă ORDINARĂ.
Când va face tov. Gh. Anghel şedinţă ordinară?
Tovarăşul Gh. Anghel va face o şedinţă ordinară atunci când va termina de negociat funcţiile pe care doreşte să le aibă la noua formaţiune pentru care a optat :UNPR. Pentru el nu a existat vreodată un partid la care să meargă cu sufletul, pentru el paridul înseamnă AFACERE. Unde nu există afacere, nu are ce căuta.
Îl iubeşte tov. Gh Anghel pe Şerban Cernat?
Normal că se iubesc dacă este vorba de bani. Peste jumătate din contractele pe care le are primăria cu diferiţi colaboratori sunt făcute prin intermediul lui Şerban Cernat care este notar public. Diferenţa dintre cei doi este că Anghel vrea putere iar Şerban Cernat vrea notorietate ceea ce nu poţi avea făra bani şi dacă nu pupi în fund. Drept dovadă a iubirii dintre cei doi am ataşat mai jos adeziunea tov. Gh. Anghel la PNL Caracal.
Manipularea în masă a caracalenilor pe care o face tov. Gh. Anghel începe cu intoxicarea presei pe care o plăteşte cu sutele de milioane din banii publici furaţi, adică cu banii noştrii.
Cum?
Foarte simplu. Luăm exemplu cotidianul judeţean Realitatea Oltului unde directorul acestui ziar este nimeni alta decât Mihaela Bobaru "cea mai mare ziaristă", pupincurista politicienilor din Olt, foarte apropiată de deputatul Florin Iordache.
Articolele pe care le dau tov. Gh. Anghel şi Florin Iordache pentru a fi publicate de Mihaela Bobaru sunt scrise de finul acesteia, un ziarist moldovean rătacit prin Oltenia, Ciprian Traian Sturzu, membru PNL Caracal şi un foarte bun prieten al lui Şerban Cernat.
Este normal ca în sodajele opinie făcute acum o lună de Realitatea Oltului cu membrii PNL Caracal ca viitor primar al Mun. Caracal să fie Şerban Cernat iar la o diferenţă foarte mică era urmat de nimeni altul decât FARAONUL Gh. Anghel.
Ani întrgi, "Şmecherul de Caracal" Gh. Anghel împreună cu săgeţile lui ne-au intoxicat cum a vrut el.
CARACALENI SĂ NU UITAŢI NICIODATĂ CÂT RAU NE-AU FĂCUT ACEŞTI MAFIOŢI, PENTRU EI NOI NU CONTĂM !!!...