vineri, 7 ianuarie 2011

CONCURSUL "FANTOMĂ"


Mai sunt două săptămâni până va avea loc concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului municipal Caracal, iar actuala conducerea interimară spitalului şi primăria, au intrat parcă într-o amnezie profundă, când vine vorba de acest post, parcă "fantomatic"...
Acest concurs va avea loc pe data de 25 ianuarie, iar până în momentul de faţă nu au fost stabilite etapele şi condiţiile de participare, care trebuiau afişate şi publicate cu cel puţin 30 de zile înaintea susţinerii examenului, aşa cum prevede legea. În schimb ştim că avem un candidat (foto) "frumos, deştept, curat", care probabil s-a pregatit din toate punctele de vedere, mai ales partea teoretică medicală, că doar ştim cu toţii că "românul s-a născut poet şi doctor" ...  

"NIMENI NU ŞTIE NIMIC, PENTRU CA NU TREBUIE SĂ SE ŞTIE NIMIC"

Un comentariu:

  1. O sa iasa cine trebuie. Ca fost membru de vaza al sistemului, probabil ca omu' merita. Desi in functia de prefect n-a demonstrat nimic. Pe la Corabia, cam la fel. P-acilea prin oras, niam! Dar nu putem sa-l judecam noi, nu avem nici puterea, nici caderea. Dar daca si el ignifugheaza sarpanta cu de 5 ori pretul real, ca fostii, atunci clar e o problema.
    Problema cea mai mare este ca nu-i verifica nimeni, sau cine ii verifica, are si ei probleme, alea, alea... Concluzia e ca trebuia sa mananca si burta lor.

    RăspundețiȘtergere

id messenger

smecheridecaracal

CONTACT


Nume*
Adresa Email*
Subiect*
Mesaj*
Spam Protection*Please enter the text from the image

Refresh Help
captcha
Nota: * marcheaza campurile obligatorii.

Gândeşte liber !!!

EROII NU MOR NICIODATĂ, DACĂ NOI LE RESPCTĂM SACRIFICIUL

EROII NU MOR NICIODATĂ, DACĂ NOI LE RESPCTĂM SACRIFICIUL

Traffic

TRAFIC TRIPUL - Directo Web

Totalul afișărilor de pagină